Dacă ar fi să existe o pastilă, care dacă ai lua-o, ți s-ar șterge selectiv din memorie acele lucruri care ți-au provocat o traumă, ce ai alege să faci? Ai lua-o sau nu?
Dacă ar fi să aleg să șterg un anumit eveniment din trecutul meu..oricât de traumatic ar fi pentru mine, nu știu dacă aș alege să-l șterg..totuși, acel lucru a însemnat ceva pentru mine, am învățat ceva din el, face parte din istoria mea. Mai mult de atât, ar fi o mare lacună între anumite secvențe din viața mea și chiar în personalitatea mea..
Clar aș alege să nu uit nimic, nici chiar acele momente care m-au marcat si a căror ecouri vor rasuna până la sfârșitul zilelor mele..aceste momente de cumpănă scot la iveală adevaratul nostru “sine”; aceste episoade ne ajută să creștem, să învățăm să “cope with the problems” și să ne maturizăm…fiecare încercare prin care trecem este ca un examen pe care trebuie să-l luam pentru a trece la urmatoare etapă a dezvoltării noastre. Frustrările si neajunsurile ne fac sa ne dorim mai mult, ne impulsionează să acționăm pentru a ne atinge obiectivele, ne motivează să vrem să fim mai buni. Fără astfel de momente nu cred ca am putea să ne dezvoltăm plenar..bineînțeles că trebuie să existe un echilibru între momentele plăcute, liniștite, care ne aduc satisfacții și momentele pline de frustrare, agitate, care ne doboară…însă e bine să le avem pe toate pe harta vieții noastre, ca la sfârșit când tragem linie să putem să spunem “pe bune” că am trăit și că am mers pe verticală în evoluția noastră spirituală.
Practic, aș avea de ales între evoluție și stagnare…între maturizare și imaturitate..pentru că dacă aș alege acea pastilă care mă face să uit de anumite lucruri care mi-au provocat neplăceri, nu aș face decât să fug de realitate, de responsabilități și aș nega ceea ce reprezint eu în prezent. Nu putem fi imaturi la nesfârșit, nu putem refuza realitatea doar pentru că nu ne convine, sau pentru că ne-a pus într-o postură nedorită, în care poate am fost călăi, sau deopotrivă, am fost victime..
Nu ai cum să ștergi nimic, pentru că toate lucrurile au legătura între ele, nu trebuie să ștergi nimic, pentru că ai produce un dezechilibru in microuniversul tău interior, în structura ta psihică.
Ok, să zicem că iei acea pastilă, ți se șterge la nivelul memoriei acea amintire neplacută, oribilă poate, însă cred că oricum răsunetul acelei amintiri traumatizante e deja întipărit în fiecare părticică din tine, atât organic, cât și la nivel metafizic. Acel eveniment a provocat valuri în întreaga ta ființă, pe toate planurile posibile cunoscute și mai puțin cunoscute. Deci oricum rămâne întipărit acolo undeva în “cartea” ființei tale. Și asta ce poate să însemne? vindecare..? în niciun caz, ci doar iluzia vindecarii și poate chiar o potențare a adevaratei probleme.. Orice problema poate fi depășită doar dacă e înțeleasă și apoi asimilată în sistemul propriu de valori.
Și cu toate că postul meu a plecat de la o traumă proprie, sfârșitul acestuia m-a dus cu gândul la un film genial pe care l-am văzut cu mult timp în urmă și pe care îl recomand cu căldură: Eternal Sunshine of the Spotless Mind…
