omul din cerc

(TMF, Sala studio, Braila, 2008)

        "Daca vreau sa fiu singura, ma opresc, scot creta neagra din buzunar si trasez un cerc in jurul meu. In interiorul cercului ma simt la adapost..."  

 Cu aceasta replica incepe monologul  “Omul din cerc”, de Matei Visniec..asemanator debuteaza si adevarata izolare. Negasind pe nimeni si nimic care sa vibreze in ritmul si directia ta, incepi sa te inchizi in cercul tau. In interiorul cercului iti construiesti universul in care tu te simti acceptat, prea acceptat, incat, nu mai crezi ca te poti dezvolta in asa-zisa realitate, care-ti devine din ce in ce mai straina. Insa uiti ca intreaga munca de crestere se desavarseste prizand realitatea. Si asa incepi sa-ti cladesti un loc doar pentru tine..un spatiu in care ceilalti nu au acces; esti doar tu…tu cu tine insuti..nevoia de protectie invingand intr-un final acea necesitate de afiliere pe care noi toti, ca oameni sociali, o avem. Devii dependent de cercul tau si in afara lui esti mult prea vulnerabil ca sa crezi ca mai poti face fata si preferi sa-ti mai fabrici o iluzie. Cercul prinde acum conturul unui templu in care te refugiezi ori de cate ori ai nevoie; un templu in care poti medita, fara sa fii constrans de timp, de norme..in care poti fii cine vrei tu..axis mundis…incepi sa prinzi gust de eternitate.

“Izolarea exista doar in izolare. O data ce este impartasita ea se evapora.”.. TIC-TAC…TIC-……..si fugi iar in cercul care te prinde in capcana lui si te izoleaza perfect de absolut tot- de durere, de nedreptate, de zambetul oamenilor, de adierea vantului, de ciripitul pasarilor…

 Cercul reprezinta optiunea de a fi solitar. La inceput iti face placere, te simti confortabil, insa mai apoi singuratatea incepe sa te apese, sa te sufoce. E acea “solitudine” care-ti devine familiara pana la greata si realizezi ca cercul tau e prea mic ca sa mai incapa langa tine si altcineva.

     Acum nimeni nu te mai poate atinge…